Alte restanțe din vacanță

Dacă sunt mândră de vreo achiziție din timpul excursiei, aia e magnetul de la Alba Iulia. Cred că de-aia l-am și pus pe mijlocul ușii frigiderului (inconștient, vă jur!) Da, e cel de mai sus și e foarte colorat (cum mie nu îmi plac); și e mare (nu sunt fan) și dreptunghiular (îmi plac magneții cu forme neregulate)! Da’ ăsta mi s-a lipit de suflet! Ok, criticați-mă, judecați-mi gustul, dar lăsați-mă să-mi iubesc magnetul!

Am ajuns din Deva în apropierea Albei destul de repede – de la pensiune 50 de kilometri pe autostrada bună care leaga Deva de Sibiu și apoi, după cum spune cucoana de la Maps (că tot cu ea am călătorit), vreo 3 kilometri pe “bretea” (cu accent pe primul “e”). Nu știu dacă ați remarcat, dar am spus „în apropierea” și nu „în Alba”, pentru că intrarea în oraș e IN – FER – NA –LĂ! (am descoperit la plecare că și ieșirea din oraș se face pe aceeași străduță și e la fel de nasoală!) Nu exagerez: am făcut un kilometru în vreo 20 de minute (seara a durat juma’ de oră), pentu că la podul care trece peste râul Mureș, pe o străduță îngustă se chinuiau să se strecoare în oraș mașini mici; autobuze, camioane și TIR-uri. Toate pe aceeași străduță cu o bandă pe sens! Înfiorător!

Ne-am enervat bine, așadar, la intrarea în oraș, dar ne-a trecut când am auzit-o pe Tante Alice vorbind. Nu știți cine e Tante Alice; nici n-aveți de unde. Așa a botezat-o fiu-meu pe tanti de la Maps pentru că… tocmai citește „La Medeleni” și i-a plăcut lui cum sună.

Așadar, ca să ajungem la  Cetatea Alba Carolina, Tante Alice ne îndruma să mergem pe strada TAKE IONESCU. Doar că Tante Alice fiind vorbitoare de limba engleză (și doar de engleză, bănuiesc!) îl pronunța pe ghietu’ Tache ca fiind … englezescul „a lua”. Așa că râdeam copios de câte ori ne spunea ea … să take Ionescu (să o luăm pe strada Ionescu, corect, nu?)

În centru – altă surpriză; mai ales pentru noi,  veniți din Bucureștiul unde parcarea cu plată e cu parcagiu cu tot. Aici, nici picior de nene care să te taxeze, nici o hârtiuță pe bordul mașinilor ca să știi că sunt oameni cinstiți și că și-au plătit staționarea! Doar din loc în loc câțiva stâlpi cu afișe, QR code și o aplicație prin care poți să-ți plătești online parcarea. Și ai de ales, în funcție de cât stai prin zonă, stai o oră, două sau o zi!  Fără să mai umbli cu cash la tine; fără șpagă parcagiului ( „stau puțin, șefule!”) – elegant și modern, în ton cu zilele astea în care banii lichizi cică sunt purtători de Covid. (de parcă alte boli n-ar putea transmite; de fapt, de-aia îi cheltuim noi în draci că au microbi – de-abia acu’ am înțeles!) În zona zero unde am stat noi – adică fix sub zidurile Catedralei Încoronării, tariful pe oră era 2 lei. În apropierea momentului în care îți expira timpul plătit, îți bipăia telefonul și, dacă mai aveai treabă prin cartier, repetai operațiunea.

Prima oprire a fost Catedrala Ortodoxă a Încoronării, că doar eram la picioarele ei, ca să zic așa. Apoi Catedrala Romano-Catolică Sfantul Mihail de peste drum. N-o să vă spun informații despre ele (le puteți găsi pe alte site-uri, dacă vreți să aflați mai multe). O să vă spun doar că la cea ortodoxă m-a impresionat neplăcut faptul că nimeni (în afară de cei 3 turiști veniți din București – adică noi) nu purta mască, deși este un interior în care se află mai mulți oameni, iar atunci când șoptesc „1 leu lumânarea” nu stau la 1,5 metri distanță. Era afiș de „Cum să ne ferim de virus”, dar nu-l lua nimeni în seamă!

Asta a fost la cea ortodoxă. Și trecem, după cum spuneam, peste Via Principalis (așa se numește strada care traversează Cetatea Alba Carolina de la Poarta a IV-a  la Poarta a-III-a) și ajungem la catedrala romano-catolică, unde regulile de comportament în această perioadă sunt mult, mult mai bine respectate. Cum intri, dai de o mini-încăpere cu pereți de plexiglas unde te întâmpină un spray cu dezinfectant de mâini. În plus, la intrare este un domn care îți spune, dacă tu ești căzut în admirație și nu ești atent, să folosești mască în înteriorul catedralei. Toți, dar absolut toți cei care se aflau în interior – nu mulți, doar vreo 6, 7 oameni – aveau masca pe chip pusă corect, peste nas și gură!

Aș fi vrut să aflu mai multe atât despre cetate, cât și despre locurile care pot fi vizitate pe-acolo. Doar că … n-am găsit niciun loc de-ăla unde să fie cineva care să-ți dea un pliant, o informație, o ceva! Mi s-ar fi parut normal ca acest punct de informare să fie amplasat acolo, sus, în apropierea porții principale de acces, cea mai cunoscută și cea mai frumoasă! Ei bine, nu! Oricât m-am uitat eu pe stâlpii din jur n-am găsit niciun indicator care să mă conducă spre acest „tărâm al cunoașterii”!

Acolo sus era doar un tablou cu locurile pe care le poți vedea în cetate, căruia trebuia să îi faci poză și să te orientezi apoi în spațiu care pe unde e! Just great!

Mult mai târziu (adică peste vreo 3 ceasuri) l-am găsit: undeva, pe o străduță mică din șanțurile de apărare, într-un loc unde nici cu gândul nu gândești că ar putea fi! Parcă iși propuseseră cei care l-au creat să nu fie găsit! N-ai șanse să nimerești acolo decât dacă te plimbi ca nebunul pe lângă ziduri! Așa de bucuroasă a fost tanti de-acolo că i-am trecut pragul! Eram primii care ajungeau la ea în ziua aia (și era deja ora 3 după-amiaza!) Să mai spun că respectivul pliant era din cele realizate în 2018, când a împlinit România 100 de ani? Cred că e inutil; normal că i-au rămas de acu’ 2 ani dacă nu ajunge nimeni în acel loc!

Oricum, Cetatea e renovată mișto (din ce am citit pe panouri în 2011 și 2013), iar dalele de pe jos nu sunt sparte, chiar dacă nu sunt puse ieri. (Scuze, meteahnă de bucureștean, să admir lucrurile astea, că la noi se strică multe după doar un an!) Și e curată, foarte, foarte curată; chiar dacă n-am văzut picior de gunoier în cele aproape 6 ceasuri petrecute în Alba Carolina! Erau deschise doar vreo 4, 5 tonete cu suveniruri; vreo 3 terase lângă statuia lui Mihai Viteazu și, tot acolo, o toaletă extraordinară! Amplasată la subsol, cu turnicheți la intrare, mirosind a portocale, cu tot ce-i trebuie unui om aflat în acea situație! Și nu o încăpere minusculă, unde să stai înghesuit, ferindu-te de … măgăruș; nu, taică, o ditamai încăperea, cu câte 6 toalete de fiecare sex, cu chiuvete mari și săpun parfumat; cu pereți acoperiți cu faianță sau granit grena (nu mă pricep, nu știu exact ce erau), iar în anticamera toaletelor (ei bine, da, exista și așa ceva!) cu două băncuțe, măsuță între ele și cópii pe pereți după gravuri ale Cetății din diferite epoci! Ba chiar, într-o vitrină, o bucată de zid dintr-un depozit de făină din secolul al XVII-lea, cu explicațiile de rigoare!

Cel mai bine investit leu din viața mea!

(Ulterior am aflat că acest grup sanitar a fost creat tocmai pentru a pune în valoare vestigiile medievale și că a fost cea mai scumpă toaletă din România, făcută cu bani europeni!)

 

Și am mai avut niște bani bine investiți la Alba Carolina! După ce am trecut de Poarta a III-a și ne-am învârtit în jurul Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan am mâncat cea mai bună înghețată de până atunci! (a mai fost pe urma alta, în Sibiu, care se bate cu asta pentru locul întâi!) 4 lei cupa de înghețată cu fistic … o bunăciune! Al meu copil a vrut cu vanilie, iar eu cu pepene galben. Au fost bune, nu zic nu, dar cea de fistic a soțului din dotare a bătut orice recorduri! Am regretat că n-am luat și eu la fel!

Aici, la poalele Obeliscului, era punctul terminus al unui … trocarici; o mașinuță cu care să se plimbe turiștii obosiți în jurul cetății. Îmi făcea cu ochiul, mai ales că era și cu un ghid care – speram eu – mi-ar fi oferit mai multe informații, din cele care ar fi trebuit găsite în pliant. Doar că, în față trona o foaie A 4 pe care scria că adulții se pot plimba cu mașinuța aia contra sumei de 20 de lei, iar copiii contra sumei de 10 lei. Așa că am abandonat ideea și ne-am luat picioarele la spinare. De la piațeta Obeliscului am luat-o cănitel stânga pe lângă ziduri, mai întâi la nivelul cetîții, apoi am coborat și ne-am plimbat prin șanțurile de apărare.

O iarbă verde ca acolo n-am văzut de mult! Curățenie, liniște și verde, foarte mult verde! Iar combinația dintre cărămida veche și roșcată a zidurilor; podurile maroniu închis și verdele copacilor din jur era tot ce-ți puteai dori!

Pe lângă noi treceau din când în când niște scutere. Mi-ar fi plăcut și mie să mă plimb cu așa ceva, doar că prin zona pe unde ne aflam noi nu era nici țipenie de om, darămite un loc de închiriere. Așa că ne-am așezat frumos în iarbă și ne-am ascultat gândurile. Spre surprinderea mea, cele 10 minute de liniște i-au plăcut și copilului, deși mă așteptam să protesteze! Cred că, de fapt, era obosit!
Acolo jos, în șanțurile de apărare, am trecut pe lângă vreo 3 terase. Frumoase, cochete, distanțate, dar goale! Mi se rupea sufletul de mila patronilor: la una nu era nicio masă ocupată (din 11); iar alta avea doar vreo 20 de clienți (deși spațiu la mese era pentru vreo sută)! Sunt sigură că în vremuri normale n-aveai unde arunca un ac! Dar, nefericirea unora – bucureia altora; liniștea noastră n-a fost tulburată de nimic! Și tot acolo, într-o firidă de zid era … Centrul de Informare Turistică! (vă amintiți , nu?)

Într-un final, când mai aveam puțin și ajungeam la mașină, am găsit și locul de unde se puteau închiria scuterele. Pentru mine era prea târziu – ne pregăteam de plecare – da’ vă zic prețurile ca să știți ce și cum dacă ajungeți pe-acolo: 20 de lei pentru un adult; 10 lei un copil. Bănuiesc că pe oră și nu pe tură; nu cred că nenea ăla care a trecut de vreo 5 ori pe lângă noi a dat 100 de lei pentru nici o oră de plimbare! Deși, poți să știi …

 

Dupa primirea pliantului (repet, spre finalul zilei petrecute la Alba), am descoperit că, instinctiv, am cam atins punctele esențiale, dar asta din simplul motiv că sunt prin zonă și în aer liber, pentru că altfel … Celula lui Horea era închisă; Muzeul Principia (o parte  din castrul roman care a adăpostit Legiunea a XIII-a Gemina), la fel; iar în fața Centrului de Echitație, unde ar fi trebuit să vedem și cai, și cavaleri în haine medievale, era pusă o mare barieră. Era destul de târziu, iar Muzeul Unirii închidea la 16.30, așa că l-am ratat și pe ăsta (de data asta, din vina noastră). Aici chiar am prins momentul când doamna de la muzeu închidea ușa, așa de norocoși suntem!!

Aș fi vrut să văd schimbarea de garda, că știam că se întâmplă la Alba Carolina; că e spectaculoasă și că sunt implicați oameni îmbrăcați în costume de epocă și înarmați cu arme dîn perioada medievălă. N-am avut baftă, pentru că am aflat unde și când se întampla (ora 12, Poarta a IV-a) tot din pliantul buclucaș (ca să zic așa “pliantul de la ora 16”). Pe de altă parte, mă gândesc …  având în vedere că multe locuri potențiale de vizitat erau închise, din motiv de Covid -19, am vaga banuială că nici ăsta nu se desfașoară  în aceasta perioadă!

Așadar, alte restanțe (destul de multe aici)!

Se impune o nouă excursie în zonă, de data asta în timpuri fără pandemie!

Măcar mi-am luat magnet frumos!

 

P.S. Am făcut o poză și așa-numitului “monument facebook”, mai ales pentru că mi se pare că se potrivește ca nuca în perete. Păreread mea, vorba aia!

 

 

6 Comentarii

Lasă un răspuns la LaurieRor Anulează răspunsul

(*) Required, Your email will not be published