Excursie în vremea pandemiei I

În ultimii muuuulți ani, concediul însemna aruncarea bagajelor în mașină și lepădarea lor undeva la mare. 5, 8 sau 10 zile, viețile noastre erau marcate de operațiunea “costum uscat” ( udai costumul de baie în mare; îl uscai în următoarea oră pe plajă … și reluai procesul).
Ei, anul ăsta ne-am gândit că e cazul să îl ducem pe fiu-meu să vadă că există și alte locuri frumoase în țara asta în afară de gârla aia mare. Așa că ne-am hotărât să mergem la munte, în Deva, pentru a vedea cetăți (Corvini, Alba Iulia, Deva) și bucățelele care mai supraviețuiesc din istoria de început a românilor (Sarmizegetusa Regia și Ulpia Traiana).


Zis și făcut: la început de an am căutat pe net pensiuni convenabile pe-acolo. Și nu doar convenabile – căutam una care să primească tichete de vacanță și mai mult decât atât, un anumit tip de tichete, care, am aflat ulterior, sunt destul de puțin întâlnite. A fost greu, da’ până la urmă am reușit – 180 de lei pe noapte, cam mult dacă mă întrebați pe mine, dar dacă asta a fost singura pensiune care mi-a acceptat tichetele, am ridicat resemnată din umeri și am acceptat.

A intervenit pandemia asta “minunată” și vreo 3 luni am stat ca pe ghimpi, temându-mă că vom rata cu brio concediul din 2020. Slavă Domnului că n-a fost cazul!

 

  1. DESPRE CAZARE

Nu-i voi spune numele pensiunii, pentru că, deși au respectat termenii inițiali ai negocierii, n-au ținut deloc cont de schimbările pe care le-a adus anul acesta în turism.

Asociațiile din domeniul HORECA făceau reclamă intensă turismului din România, susținând nevoia de sprijin a hotelurilor și motelurilor de la noi și apelând la români să-și petreacă vacanțele în țară; pensiuniler de la munte făceau reduceri peste reduceri; hotelurile de la mare ofereau pachete de servicii extrem de avantajoase celor care urmau să le calce pragul, toate în contextul pandemiei de SARS – COV 2, pensiunea noastră de la Deva, nu și nu!
Exemplificări:
– am văzut multe pensiuni la viața mea (am mers în multe deplasări de serviciu, nu vă imaginați altceva! ). De regulă, gazdele se dau peste cap să-ți facă diferite oferte, pentru a te atrage (cea mai tare oferta a fost a unui hotel de la mare, unde plăteai 4 nopți și aveai una gratis. Am stat atunci 10 zile). Nu neapărat asta doream, dar o mica flexibilitate mi-ar fi plăcut mai mult. Vorbisem despre 6 nopți a câte 180 de lei, atât am platit! Asta, deși, la 2 zile după ce am ajuns noi acolo, am auzit-o pe proprietăreasă vorbind la telefon cu un potențial turist, căruia i-a oferit camera cu 130! Tot 3 persoane ca și noi! Singura diferență era că noi rezervasem in ianuarie și acum era final de iunie, iar între timp fusesera 2 luni de carantină și una de stare de alertă!

Camera noastră era situată la un fel de demisol, după cum puneau proprietarii. Mie, cînd am văzut rampa din față, mi s-a părut un fost garaj transformat în încăpere! Ei susțineau că acea cameră este pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, dar rampa aia era atât de abruptă, încât mă îndoiesc că putea fi folosită fără ajutor! Mie mi-a prins bine căci, la cele 6 operații câte am la picioare, n-aș fi fost în stare să urc la etajul 1 sau, Doamne-ferește, la mansarda pensiunii. Pentru cineva care ar fi fost în scaun cu rotile, însă, mai greu accesul în cameră!
Să nu credeți că la 180 de lei aveam condiții spectaculoase! Un pat dublu și o canapea extensibilă; un dulap de un metru lățime și 2 înălțime cu 6 umerașe, o masă rotundă cu 2 scaune (repet, noi eram 3) un televizor în perete cu o linie verticală roșie și un frigideruț cum altul mai mic n-am văzut! Mfuncționa, ți încă foarte bine, aerul condiționat! Aveam 3 prize, într-adevăr, doar că una era blocată forever cu frigideruțul. Când puneam telefoanele la încărcat le așezam pe jos și ne avertizam unul pe altul, pentru a nu călca pe ele – nu exista nici o poliță, nici o noptieră pe care să așezi diverse la capul patului.

Și eu, și fiu-meu purtăm ochelari, așa că, atunci când ne pregăteam să dăm stingerea, anunțam întreaga populație a camerei că ne-am așezat ochelarii pe jos. Asta mai lipsea, să rămânem și fără vedere în excursie!

Ușa de la baie nu se închidea decât într-o anumită poziție (pe care eu n-am dibuit-o până la sfărșitul sejurului), doar bărbatu-meu a reușit să o învețe, așa că era chiar haios – de câte ori aveam nevoie să merg la toaletă, apelam la ajutorul lui. N-a mai fost distractiv noaptea, când o expediție de-a mea în acel loc a trezit tot familionul. Ceea ce, însă, a fost minunat la pensiune a fost dușul – o cabină mare, cu uși etanșe, cu hidromasaj, duș fix și duș mobil! Și încă un lucru pozitiv, instalația nu refula în baie, așa că nu ieșeai din cădița de duș într-o baltă sde apă murdară! Pentru asta, felicitări!

În plus, inițial era vorba despre mic dejun tip bufet suedez, la care puteai alege din mai multe feluri. 25 de lei de persoană! Destul de mult pentru un mic dejun (am văzut chiar ieri reclamă la un restaurant celebru din București care, cu 19 lei, îți oferă masa de prânz – supă, fel principal, garnitură și salată). Sincer, având în vedere cât a costat cazarea, mă așteptam ca micul dejun să fie inclus în prețul camerei! N-ai să vezi! Acum, însă, nu mai era vorba despre așa ceva – fiecare turist urma să se descurce pe barba proprie!

Încă o bilă neagră pentru pensiune: avea piscină. Credeți că accesul la ea era gratuit? Nu, evident! Costa 20 de lei de adult și 18 de copil! Indiferent că stăteai o zi întreagă sau o oră! Cine se duce în Deva să stea la piscină?! De altfel, într-o săptămână, cât am stat noi acolo, n-am văzut picior de amator de piscină!
În condițiile în care noi plecam dimineața pe coclauri și ne întorceam seara pe la 20.30, iaca nu-mi convenea să dau atâția bani să fac 3 lungimi de piscină până la căderea serii! (că să facă 3 oameni duș durează vreo 30 de minute)

În pesiune nu se fumează (lucru de lăudat și de admirat), așa că, pentru noi, fumătorii, s-a așezat o măsuță cu 2 scaune afară unde să ne bem cafeaua de dimineață sau berea de seară. Fără vreo umbrelă care să ne ferească de razele destul de neprietenoase ale soarelui. Asta, însă, a fost de bine – nu zăboveam prea mult la cafea și porneam pe drumurile noastre!

Proprietarii aveau o pisică pe care fiu-meu, mare amator de mâțe, a smotocit-o corespunzător dimineața și seara. Având în vedere că acolo totul era contracost, mă mir că nu ne-au taxat și pentru asta!
Glumesc … da’ nu prea!

– Va urma –

  1. CE AM VĂZUT

1 comentariu

  1. You could certainly see your skills in the
    work you
    write. The world hopes for even more passionate writers like
    you who aren’t afraid to mention how they believe.

    Always follow your heart.

Lasă un răspuns

(*) Required, Your email will not be published