ISTORII DIN STAREA DE ALERTĂ

După două luni de stare de urgență și de carantina, a venit momentul stării de alertă. Se poartă măști;  nu trebuie staționat în grupuri mai mari de 4 persoane; se stă la distanță. Și, evident, se spală pe mâini căt de des posibil.

Dar pe-astea le știți deja.

Eu vă voi povesti câteva dintre lucrurile văzute de mine prin metrourile capitalei.

De  când cu măștile astea nu mai recunosc pe nimeni.  Ce aveam eu înainte  probleme cu recunoașterea persoanelor pe care le vedeam rar – acum nu îi mai recunosc nici pe cei pe care îi știu cu nume și prenume! Dacă omul nu scoate câteva cuvinte – ca să-mi dau seama după voce – să fie iubit! Îi răspund la salut, c-așă-i politicos, și cu asta, basta!

Ba mai mult, din cauza măștilor, nici nu prea ne mai înțelegem bine, că sunetele sunt obturate de chestia aia de pe gură! Așa că trebuie să țipăm ca să ne înțelegem!

Bașca faptul că nu ne mai putem înțelege prin mimică sau șoaptă – s-au dus vremurile alea!

*

Că vorbim despre măști: am văzut o tipă cu mască regulamentară. Din pânză, neagră, așezată peste nas și peste gură. Singurul amendament –  în dreptul orificiului bucal avea desenată cu vopsea o gură cărnoasă, cu buze roșii. E o idee, mi-a plăcut.

Asta m-a făcut să mă gândesc că, în situația asta care se pare că va mai dura, ar fi mișto să ne punem pe tricouri poza noastra de dinainte de perioada „mască”, că altfel slabe sunt șansele să uităm cum arătăm!

*

Mi s-a măsurat temperatura la intrarea într-un magazin. Eram mai aproape de șopârlă decât de om – 33,7 de grade. M-am și mirat cum de mai trăiesc. În cazul lui Liviu operațiunea a fost un eșec – termometrul dădea mereu eroare, fie că au încercat să măsoare la nivelul frunții, al obrazului și chiar la nivelul încheieturii mâînii.

Eu i-am spus că e robot; nu m-a crezut!

„Termometru chinezesc, ce vrei!” , a spus paznicul.

*

La câteva zile după instaurarea stării de alertă (deci la peste 2 luni de când s-a oprit totul!) au început să apară semne de demarcație în metrou. Buline mari, verzi, care te îndeamnă să stai departe de cei din jur. Pe scaunele din metrou sunt lipite abțibilduri care îți arată pe care loc ai voie să te asezi și pe care nu. Un scaun cu bulină (deci ai voie); unul fără (deci, nu!).  În vremurile normale (era să scriu “bune”, dar la cât de mare era înghesuiala în acele timpuri, numai bune nu erau vremurile!) puteau sta pe scaune 6 oameni; acum, însă, doar 3 mai pot face asta! În plus, pe-atunci era câte un loc special pentru bătrâni și femei însărcînate – acum doar locul pentru bătrâni mai e valabil, femeile însărcinate nu mai au prioritate la stat jos.

Norocul este că acum nu mai este atât de aglomerat; în o lună și-o săptămână de stare de alertă cred că am stat în picioare doar de vreo 6 ori, în rest mai mereu sunt locuri libere, chiar cu distanțarea asta impusă!

La început, regula asta a statului departe a funcționat. Dar … a funcționat cam cât au stat și jandarmii prin stațiile de metrou – vreo 3 săptămâni. Apoi, oamenii au început să se așeze unii lângă alții. Nu mereu, dar mi s-a întâmplat să urc într-un vagon și să vad în cel puțin un loc 2, 3 oameni băgați unii într-alții. Unii sunt familii, iar așezarea lor împreună este de înțeles (oricum stau în casă împreună), dar alteori sunt doar colegi de serviciu sau amici, iar regula zice “distanțare”!

*

Într-o zi, la intrarea în metrou, nu-mi venea să-mi cred ochilor: pe o banchetă stăteau  patru oameni unul lângă altul. De când n-am mai văzut așa ceva! Ba mai mult: când unul dintre ei a coborât, a dat mâna cu ceilalți! Mi-am dat seama că a devenit un gest pe care l-am și uitat, de când nu l-am mai văzut! Am rămas șocată că … am rămas șocată, if you know what I mean!

Și, pentru că niciunul dintre muncitori (se vedea pe mâinile lor că lucrau în construcții) nu purta mască așa cum ar fi trebuit – să le acopere nasul și gura – mi-am aruncat ochii primprejur și am observat că există anumite categorii pentru care obligativitatea purtării măștii e doar o hachiță de-a autorităților!

În principal, cei care o folosesc încorect (cu voie său fără voie) sunt fie oameni în vârstă – probabil nu pot respira bine prin mască; fie tineri de 15-20 de ani – teribiliști, dîn cei care cred că lor nu li se poate întâmpla nimic; fie oameni care muncesc fizic (cu tot respectul, dar se vede pe om – cei despre care vorbesc au mâinile bătătorite de la muncă manuală, iar fețele le sunt arse de soare). La aceștia, măștile sprijină bărbia sau, în cele mai multe dintre cazuri, acoperă doar gura (că virusul ăsta nu poate întra și pe nas, nuuuuu!)

Majoritari, însă, sunt cei  care le folosesc corect – și am văzut persoane de diverse vârste și cătegorii sociale! Și i-am apreciat – pentru că, într-adevăr nu e ușor să stai cu masca aia pe figură la peste 30 de grade! Eu respir cu gura deschisă sub mască, fiindcă simt că nu am suficient oxigen!

*

O altă întâmplare de la metrou: în vagonul în care m-am urcat toate locurile îndicate erau ocupate; așa că m-am așezat cuminte pe o bulină și mi-am aruncat ochii în jur.

Și ce văd? După ce că mai sunt jumătate din scaune disponibile, pe unul dintre cele marcate stătea … bodyguard-ul metroului.  Un domn la 65 +, dotat cu burtă, tricou negru, pantaloni cu vipușcă albastră, dar … fără mască. Noi, ceilalți din jur, respiram ca Darth Vader  și stăteam în picioare, în vreme ce nenea stătea relaxat, fără nici o grijă.

Din câte știu eu, rolul bodyguard-ului în metrou este să vegheze la respectarea regulilor de transport. Ăsta se plimba cu metroul și, mai mult decât atât, era primul care încălca regulamentul care ne este repetat insistent în toate stațiil, la radio, tv sau pe panouri stradale: “Poartă mască!  Te protejează și te face să te simti în siguranță! Poartă mască; protejează-i pe ceilalți!”

 

Starea de alertă mai durează; cel puțîn până pe 16 iulie nu scăpăm. Și, dacă mă uit bine la numărul zilnic de îmbolnăviri, nici atunci nu știu dacă vom depăși momentul!

Sper, doar, să nu fie mai rău!

 

 

2 Comentarii

  1. Superb blog!
    Do you have any helpful hints for aspiring writers?

    I’m planning to start my own blog soon but I’m a little
    lost on everything. Would you propose starting with a free platform like WordPress
    or go for a paid option?
    There are so many options out there that I’m completely
    confused ..
    Any suggestions? Kudos!

  2. I know this if off topic but I’m looking into starting my own weblog
    and was curious what all is required to get set up?

    I’m assuming having a blog like yours would cost a pretty penny?

    I’m not very internet smart so I’m not 100% positive.
    Any tips or advice would be greatly appreciated.
    Appreciate it

Lasă un răspuns

(*) Required, Your email will not be published