Un bănuţ

Am văzut zilele trecute o știre făcută cu camera ascunsă despre vânzarea pe net a vaccinurilor anti-gripale. Pe net, că în farmacii s-au terminat, iar spitalele nu mai au de-alea gratuite. Așa că românul inventiv a găsit metoda vânzării/cumpărării pe net.
Partea cea mai dureroasă din povestea asta este identitatea vânzătorului. Identitate pe care nu o știm cu nume și prenume, ci doar cu funcție: asistentă medicală într-un spital. O asistentă căreia i se dăduse gratuit vaccinul, iar ea – care n-a făcut niciodată așa ceva (spusele ei, nu ale mele) – ce s-a gândit?!?! Să facă și ea, amărâta, un ban în plus!


Așadar, ce învățăm noi de-aici? Că, indiferent cât de mult i s-a mărit salariul doamnei asistente (și ȘTIM că i s-a mărit, uneori spitalele rămânând fără bani de medicamente și materiale pentru a plăti aceste salarii), dacă e rost de o mânareală mică, e binevenită!
Mai ales că vindea acel vaccin cu 65 de lei!
M-am învinovățit, recunosc, după primul moment în care am gândit așa – zic “Și dacă n-am dreptate? Daca s-au mărit doar salariile unora din domeniu, iar alții de-abia trăisc?!?!”
Întâmplarea a făcut ca, la câteva zile după ce am văzut știrea, să ajung într-o policlinică de cartier. Iar acolo, ce sa vezi, erau postate pe pereți salariile angajaților ( nu cu nume și prenume, că … GDPR, ci cu funcții). Și, ce aflam noi din acele liste? Că salariul brut al unei asistente medicale de policlinică se încadrează între 4400 de lei și 9600. Brut, da? Din banii ăștia statul oprește 48% (impozite și alte alea), așadar o asistentă debutantă – mergând pe minimul funcției, câștigă cel puțin 2500 de lei (nu știu dacă beneficiază de spor de periculozitate sau alte sporuri).
Oricum, peste salariul minim pe economie, cum era odată; ba chiar apropiat de salariul mediu (am verificat, ăsta e undeva pe la 3000 de lei). Şi-atunci,  cum să nu te-apuce amocul ăla mare când vezi că, indiferent de cât de mult au crescut salariile în acest domeniu, dacă e rost de o mică învârteală, unii oameni se vor bucura mereu la un leuț in plus!
Şi te întrebi: ce ar trebui să se întâmple ca să scăpăm de-aceste mici căcăţişuri?

 

 

Lasă un răspuns

(*) Required, Your email will not be published